miercuri, 2 ianuarie 2013

Sfântul Efrem cel Nou

Sfântul Mare Mucenic Efrem cel Nou, grabnicul ajutător şi marele făcător de minuni, este pomenit pe 5 mai şi pe 3 ianuarie-ziua în care s-au descoperit sfintele sale moaşte.

Fresca-Mănăstirea Sfântul Efrem cel Nou, Nea Makri-Grecia
Fresca-Mănăstirea Sfântul Efrem cel Nou, Nea Makri-Grecia

© Copyright foto: http://dositeea.blogspot.com
Multe alte fotografii (icoane, sfintele moaşte) găsiţi şi aici:http://dositeea.blogspot.ro/2012/01/sfantul-efrem-cel-nou-din-nea-makri.html  


Din Acatistul Sfântului Efrem:
"Bucură-te, că veşmintele sufletului tău sunt cu sânge împurpurate;
Bucură-te, căci cu pecetea mucenicească faptele ţi-s încrustate;
Bucură-te, că suferinzilor le eşti neîncetată izbăvire;
Bucură-te, căci tu tămăduieşti de bolile ce nu au vindecare;
Bucură-te, căci îi umpli de bucurie pe cei care ţi s-au rugat;
Bucură-te, tămăduire minunată a celor aflaţi în grele pătimiri;
Bucură-te, izbăvire a celor ce sunt împovăraţi de multe ispitiri;
Bucură-te, că fără de strămutare ţi-ai purtat mucenicia;
Bucură-te, că i-ai tămăduit pe cei cuprinşi de noianul durerii;
Bucură-te, că pe paralitic tu l-ai ridicat prin harul înfierii;
Bucură-te, căci cu darul tău ai risipit groaznice dureri de cap;
Bucură-te, că boala diabetului tot prin darul tău a încetat;
Bucură-te, căci pe copii îi ţii sub ocrotirea trezviei tale;
Bucură-te, că prin tine mângâiere mare am aflat;
Bucură-te, Sfinte Părinte Efrem, de-a pururi fericite!" Sursa
Din paraclisul Sfântului Efrem:
"Trimis ai fost de Sus sa ne fii mângaietor prin faptele tale minunate, iar prin tămăduiri să ne vindeci şi să cureţi feţele noastre mânjite de păcat şi deznădăjduire.

Prin puterea dragostei lui Hristos, păcatele, beteşugurile, neputinţele şi sfâşierile noastre lăuntrice le iei asupra ta, preablândule Părinte Efrem, şi întru acest chip stai înaintea Tronului Dumnezeirii, înveşmântat cu preaslavita haină a smereniei. Pentru aceea te rugăm să ne tămaduieşti pe noi, îndulcindu-ne cu o picătură din dumnezeiescul tău har, ca să nu fim biruiţi de mâhnirea cea amară care ne întâmpină în multe feluri.

Preacuvioase Efrem, în vâltoarea acestei lumi te afli în chip tainic şi le ieşi în întâmpinare celor care iţi pun înainte neputinţele şi bolile cele de multe feluri.

Cunoscând slăbiciunea firii omeneşti şi ştiind dintru pustnicească nevoinţă cât poate fi de adâncă şi de cumplită mâhnirea deznădăjduirii, dai grabnică ajutorare celor doborâţi de întristare, biruindu-l încă o dată pe cel care aruncă sămânţa morţii şi este potrivnicul neamului omenesc."  Sursa
Acatistul Sfântului Mucenic Efrem: Aici

Paraclisul Sfântului Mucenic Efrem: Aici


 Sfinte Părinte şi Mare Mucenice Efrem, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru tămăduirea sufletelor şi a trupurilor noastre.

2 comentarii:

loredana şi robert spunea...

La multi ani! Un an bun si frumos sa ai!

Unknown spunea...

La mulţi ani şi vouă, Loredana şi Robert!

AddThis

Find us on Facebook

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Dositeea

Abonaţi-va la acest blog

Copyright © 2011-2014 http://dositeea.blogspot.com



Vizite (de la 1 aug. 2011)

From 22 nov. 2011

View My Stats