sâmbătă, 23 iunie 2012

Sfânta Mare Muceniţă Fevronia

Sfânta Mare Muceniţă Fevronia este pomenită pe 25 iunie.

 Tropar:
 "Mieluşeaua Ta, Iisuse, Fevronia, strigă cu mare glas: pe Tine, Mirele meu, Te iubesc şi pe Tine căutându-Te mă chinuiesc şi împreună mă răstignesc, şi împreună mă îngrop cu Botezul Tău; şi pătimesc pentru Tine, ca să împărăţesc întru Tine; şi mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci ca o jertfă fără prihană, primeşte-mă pe mine, ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ţie. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuieşte sufletele noastre!"

Fresca din Biserica Seminarului Teologic de la Manastirea Neamţ
"Fevronia avea douăzeci de ani şi era atît de frumoasă, încît nici zugravul n-ar fi putut să zugrăvească frumuseţea feţii ei cea înflorită. Ea era foarte iubitoare de învăţătură şi isteaţă la minte.[...]

Indată slujitorii au început a o munci, bătînd-o cumplit; iar sîngele curgea din trupul ei. Iar focul de sub dînsa ca să nu se stingă, turnau peste el unsoare, ca astfel să facă mai multă văpaie şi să o ardă mai cumplit.
- Selin a zis către slujitori: "Spînzuraţi-o pe lemnul cel de muncă, şi-i strujiţi coastele ei cu piepteni de fier şi cu foc să-i ardeţi coastele ei!" Deci, muncitorii îndeplinind porunca, Sfînta Muceniţă Fevronia şi-a ridicat ochii la ceruri, şi a strigat: "Doamne, vino în ajutorul meu şi nu mă lăsa pe mine, roaba Ta, în ceasul acesta!"[...]

 Atunci Selin a poruncit să-i taie sfîntul ei cap. Deci, un ostaş, luînd sabia în mînă, cu cealaltă mînă a apucat perii capului şi astfel a înjunghiat-o în grumazi, precum cineva junghie o oaie; apoi, i-a tăiat şi sfîntul ei cap. [...]

 De la mormîntul ei bolnavii luau tămăduiri; cîţi au fost orbi, au văzut; cîţi erau şchiopi s-au îndreptat şi cîţi erau îndrăciţi, au scăpat de îndrăcire; şi ori de ce neputinţă era cuprins cineva, numai atingînd gura şi sărutînd acea mică parte luată din moaştele sfintei, îndată cîştiga tămăduire şi se ducea sănătos la casa sa, bucurîndu-se şi slăvind pe Dumnezeu." Mucenicia Sfintei Fevronia, INTEGRAL AICI

"Bucură-te, că din inimă iubind pe Hristos, spre mucenicie te-ai îmbărbătat;
 Bucură-te, că în privelişte de haine ai fost dezbrăcată;
Bucură-te, căci cu toiege de către ostaşi, carnea trupului tău era sfărâmată;
Bucură-te, că peste rănile proaspete, cu foc arsă ai fost;
Bucură-te, că în văpaia focului fiind, chemai în ajutor pe Mirele tău, Hristos;
 Bucură-te, căci carnea ta strujită a fost până la os;
Bucură-te, că dezrădăcinarea dinţilor, cu inima tare ai răbdat;
Bucură-te, că sânii tăi cei feciorelnici a poruncit să fie tăiaţi;
Bucură-te, că pentru dragostea Mirelui tău, Hristos, ai suferit şi această greutate;
Bucură-te, că în toate chinurile tale, cu ochii la Mirele tău priveai;
Bucură-te, că în taina inimii tale, ajutorul Lui îl cereai;
Bucură-te, că El spre tine a căutat;
Bucură-te, căci cu al Său dar, spre răbdare te-a îmbărbătat;
 Bucură-te, că pătimirea ta multora a fost de folos;
Bucură-te, că prin chinurile tale, mulţi au cunoscut pe Dumnezeul Cel adevărat;
Bucură-te, că mulţi pentru răbdarea ta pe Dumnezeu au lăudat;
 Bucură-te, că ultimile bătăi ale inimii tale, spre Iisus erau îndreptate;
Bucură-te, că ultimile tale cuvinte, de Dânsul erau ascultate;
 Bucură-te, că de la mormântul tău tămăduiri de boli se dădeau;
Bucură-te, preaînţeleaptă fecioară, Mare Muceniţă Fevronia!"  SURSA ACATIST 

Acatistul Sfintei Muceniţe Fevronia:Aici 

Viaţa Sfintei Muceniţe Fevronia: Aici

Niciun comentariu:

AddThis

Find us on Facebook

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Dositeea

Abonaţi-va la acest blog

Copyright © 2011-2014 http://dositeea.blogspot.com



Vizite (de la 1 aug. 2011)

From 22 nov. 2011

View My Stats